În „Porunca a şaptea: fură ceva mai puţin”, Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997, recuperează modalităţile farsei populare, ale vodevilului şi ale commediei dell’arte, înglobând şi tradiţia modernă a lui Pirandello şi Brecht, dar şi elemente din teatrul absurdului. Acţiunea piesei scrise în 1964 evocă marile procese care aveau loc în Italia în acea epocă împotriva funcţionarilor care au delapidat statul. Intriga piesei rezumă drumul unei femei – gropăriţă – de la naivitate şi lipsă de experienţă la înţelegerea unei societăţi în care evoluează tot felul de pungaşi, oameni de afaceri necinstiţi, cocote. Acţiunea se petrece în magazia unui cimitir şi într-un ospiciu de nebuni, aceştia din urmă fiind singurii oameni care trăiesc fericiţi în realitatea înconjurătoare tocmai pentru că le lipseşte înţelegerea corectă a acesteia. O piesă complexă, plină de vervă, amestec de comedie, polemică şi satiră politico-socială.