|
„Omul se joacă în copilărie pentru a se amuza şi a se relaxa, mai prejos de nivelul vieţii serioase. El se poate juca şi deasupra acelui nivel: poate juca jocuri ale frumuseţii şi ale sfinţeniei.” (Johan Huizinga).
Reuniţi după câţiva ani de rătăcire prin lume, Macferlan, Ciriviriş, Bălălău şi Pentagon fondează ad-hoc asociaţia „Capul de Răţoi”. Cei patru cavaleri ai libertăţii încep un joc tineresc, având ca scop eliberarea de convenţii, de principiile inutile impuse de autorităţi şi de societate: opresc trecătorii pentru a angaja dialoguri fără noimă, salută prin genuflexiuni, etc. Ei se refugiază în Pomul Veseliei, care devine sediul asociaţiei, locul în care prietenii trăiesc într-un ritm şi după norme de ei stabilite, savurând micile bucurii ale vieţii. Deasupra măruntelor şi meschinelor griji ale lumii de jos, cei patru îşi construiesc un univers al lor, în care răul nu pătrunde, în care oamenii se salută, se respectă, visează. Ridicoli uneori în lupta lor cu convenţionalul, asemenea lui Don Quijote, ei îşi asumă rolurile până la suprapunere. De aceea, starea lor de spirit din timpul jocului „de-a lumea mai bună” are o tonalitate solemnă. Hotărâţi să schimbe ceva, ei trezesc resorturi nebănuite în semenii lor: îl conving pe Rosenzveig să îşi schimbe numele, pe soţul ursuz să îşi mângâie soţia şi copiii, o învaţă pe Efimiţa ce înseamnă prietenia adevărată, devenind astfel mesagerii speranţei.
|
|
|
Distribuţia:
Ciriviş: Mircea Constantinescu Macferlan: Radu Vaida Bălălău: Laurian Jivan Pentagon: Ion Martin Dacian: Ion Mâinea Inspectorul, Omul cu farfurii şi Un domn grăbit: Ion Abrudan Muşat şi Domnul cu ţigara: Eugen Ţugulea Rosenzweig: Jean Săndulescu Comisarul: Grig Schiţcu Aglaia: Simona Constantinescu Efimiţa: Ileana Iurciuc Ziaristul şi Un trecător: Nicoale Barosan Mucăreasa, O femeie costelivă şi Femeia cu ghiveciul: Alla Tăutu O femeie de stradă, O trecătoare şi Madam Bălăloiu: Mariana Neagu Student I: Nicolae Moranciu Student II: Dimitrios Stefanidis Studenţi: Ioan Boţ, Rodica Blege, Gabriela Demian, Cornel Erdeli, Eva Crainic, Liviu Pavlovski
|
|