Recomandă această pagină pe:

„Teatrul de Stat Oradea a încheiat anul 2008 printr-un ambiţios demers shakespearian după „Macbeth”, în viziunea scenică a regizorului georgian Andro Enukidze (care „semnează” şi ilustraţia muzicală) şi scenografia concepută de Aivengo Celidze (...) Preocupat să găsească şi să impună „propriul limbaj scenic”, aşa cum afirmă în caietul-program, regizorul ne oferă o montare îndrăzneaţă, în direcţia individualităţii, cu detaşări incitante faţă de litera textului, de cronologia evenimentelor şi de conturul personajelor (...).
O trăsătură urmărită în spectacol cu forţa unei veritabile obsesii este aceea de a dezvălui „noi” conotaţii menite să amplifice conflictul, resorturile acţiunii şi relaţiile dintre personaje, ori să confere sentimentelor acestora dimensiunile unui consistent spectacol lăuntric, aşa cum se întâmplă, de pildă, în memorabilele momente ale coşmarului trăit de Macbeth (Richard Balint), ce obstrucţionează dialogul dintre el şi regină (Elvira Platon Râmbu) prin apariţiile insidioase ale fantomei lui Duncan (Petre Panait), regele scoţian ucis cu mult timp înainte. Adeseori, potrivit ambiţiilor regiei, forţa evocatoare a cuvântului este „concurată” de gesturi, atitudini sau exclamaţii menite să sporească tensiunea vizuală a confruntărilor dintre personaje. (...)
Pentru acestă trupă orădeană care îşi construieşte „din mers” noi argumente pentru a reveni în prim-planul vieţii noastre teatrale, prin colaborări cu regizori ca Alexandru Dabija şi Victor Ioan Frunză, lucrul cu Andro Enukidze cred că a fost benefic sub aspectul complexităţii şi al dificultăţii unor partituri generos gândite nu numai în ceea ce-i priveşte pe protagonişti: Richard Balint – Macbeth şi Elvira Platon-Râmbu – Lady Macbeth, care duc greul spectacolului, sau pe interpreţii unor roluri importante, ca Şerban Borda (Banquo), Sebastian Lupu (Macduff), Sorin Ionescu (Malcolm, fiul lui Duncan). Mă refer la actorii distribuiţi în mai multe roluri, aşa cum se întâmplă cu Petre Panait (Duncan, Siward, general englez), Petre Ghimbăşan (Seyton, ofiţer în suita lui Macbeth, portar, soldat), Pavel Sârghi (fiul lui Banquo, fiul lui Macduff), Eugen Ţugulea (un „bătrân” şi un „ucigaş”), alături de Ion Ruscuţ, într-un tandem edificator pentru dialogul dintre diferitele generaţii de actori, dar şi la năzuinţa de a individualiza portretele „nobililor” sau la conturul mai viguros conferit unor personaje secundare, aşa cum o dovedesc Angela Huşanu (Lady Macbeth), Ioana Dragoş Gajdo (doamnă de onoare) şi Ion Abrudan (doctorul scoţian).
De altfel, însuşi decorul, prin mobilitatea deplasării acelor înalte coloane laterale, ce transformă adeseori scena într-un „spaţiu gol”, vădeşte accentul deosebit pus de regie pe jocul actorilor, pe plasticitatea imaginii construite de siluetele acestora şi pe desfăşurarea variată a mişcărilor individuale şi de grup, care să contrapuncteze şirul scenelor „nobiliare” de la curtea lui Duncan.”

Ion Parhon, „Macbeth în versiune georgiană”

în „Scrisul românesc”, nr. 1 (65), ianuarie 2009