|
Oscilând între farsă şi comedie lirică, „O felie de lună” ironizează concepţiile greşite ale unor părinţi care cred că singurele obligaţii pe care le au faţă de copii constau în satisfacerea nevoilor materiale. Inginerul Dumitru Popescu şi soţia sa, Constanţa, le-au oferit celor două fiice tot ce au dorit; au vrut să le dea chiar şi luna de pe cer, dar pentru viaţă nu le-au înarmat cu nimic: nici cu idealuri, nici cu o meserie, nici cu spirit critic.
Rezultatul? Monica, fata cea mare, căsătorită prin voia mamei cu un eminent inginer, nu îşi înţelege soţul, se plictiseşte, îl înşeală şi apoi îl părăseşte. Şi Nuca, a doua fiică, ar fi avut aceeaşi soartă dacă...
În casă îşi face apariţia un tânăr care îşi asumă mereu altă identitate: fiul inginerului Popescu, pictor, ziarist... Indiferent în ce postură e pus, Popescu dă fiecăruia o lecţie, schimbă ceva în felul de a gândi al celor cu care discută şi clatină ideile adânc înrădăcinate în conştiinţa lor. În special, îl convinge pe inginerul Popescu că de fapt nu le-a dat fetelor sale luna de pe cer, ci – în cel mai bun caz – o felie de lună. În final, după nenumărate confuzii şi qui-pro-quo-uri, se dovedeşte că tânărul este oţelarul Ionescu, care a pus la cale o farsă pentru a le dovedi părinţilor Nucăi – pe care o iubeşte şi de care este iubit – că nu numai un intelectual o poate face fericită.
Piesa este uşoară, tinerească, veselă, cu replici vii şi plăcute, debordând de umor şi lirism de calitate. În plus, dincolo de aspectele de farsă, comedia subliniază importanţa muncii, a activităţii creatoare înţeleasă atât ca datorie civică, cât şi ca împlinire a vieţii, ca realizare pe plan uman şi personal.
|
|
|
Distribuţia:
Popescu: Eugen Ţugulea
Dumitru Popescu: Ioan Pater
Constanţa, soţia lui Dumitru: Maud Mary
Monica: Genoveva Matici
Nuca: Ana Popa Buzea
Electricianul: Ion Abrudan
Antrenorul de înot: Teodor Buzea, Liviu Mărtinuş
|
|