IOAN COMAN, actor

Data şi locul naşterii: 28/29.12.1969, Bistriţa

Studii: Universitatea „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru, 1996, clasa prof. Melania Ursu

Căsătorit cu Delia Coman (Departamentul PR/Secretariat literar a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti), au un copil.

Ioan Coman face parte din categoria mai rară a actorilor care adaugă talentului o muncă enormă, disciplină, inteligenţă, studiu, calităţi care-l recomandă pentru roluri principale şi de mare întindere.

Încă de la debut, Ioan Coman a fost distribuit în rolul lui Victor Petrini („Dacă dragoste nu e...” de Elena Preda şi Eugen Ţugulea, după romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda), rol de mare răspundere, care depăşea, evident, capacitatea unui tânăr de a înţelege şi a crea personajul unui filosof de calibrul lui Petrini. Şi totuşi, chiar dacă spectacolul nu a fost o certă reuşită, având carenţe ce decurgeau din „lipsa de dramatism” – de care păcătuiesc adesea dramatizările – actorul a creat un personaj credibil cel puţin, lipsindu-i totuşi profunzimea, latura meditativă, ascuţimea gândirii, experienţa de viaţă. I-a folosit, desigur, experienţa profesională dobândită în pregătirea atentă, sub îndrumarea regizorului Sergiu Savin, a rolului Beckman din spectacolul „Afară, în faţa uşii” de Wolfgang Borchert.

Cronicarii Dumitru Chirilă şi Mircea Morariu au consemnat reuşita lui Ioan Coman, prezicându-i un viitor frumos. Lucru de altfel confirmat – recent (2009), regizorul Cristi Juncu distribuindu-l în dificilul rol Prospero din spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare (Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti), spectacol îndelung aplaudat la Festivalul Naţional din Bucureşti.

La Oradea a mai jucat, cu aplomb, cu dăruire excepţională, roluri principale, cărora le-a conferit mult din personalitatea sa: seriozitate şi o delicateţe, o poezie care îi vin din propriul său fel de a fi: direct, sincer, sigur pe el: Gheorghe („Năpasta” de I.L.Caragiale) a fost dramatic, fără să cadă în melo..., Domnul („Inimă de câine” de Mihail Bulgakov) a fost labil şi straniu, într-un spectacol primit relativ bine de presa de specialitate. În spectacolul „Răceala” de Marin Sorescu, a fost Radu cel Frumos, gândit şi construit cu eleganţă, dar poate lipsit de subtextul cu care ne-a obişnuit Marin Sorescu să-şi însoţească personajele.

În „Pseudolus” de Plaut a fost protagonistul unui spectacol care n-a prea convins – aşa încât personajul său părea o insuliţă furtunoasă: nu s-a reţinut.

El s-a maturizat şi a „crescut profesional”, jucând în timp, îndrumat regizoral de personalităţi importante ale regiei româneşti. Astăzi este un actor matur, responsabil, care refuză categoric încadrarea într-un tipar prestabilit.

În prezent este actor şi şeful Secţiei Dramă a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti.

(Ianuarie 2010)