Teatrul de Stat

Festivalul teatrului scurt

Descriere
Istoric
Ediția 2010

Trupa "Iosif Vulcan"

Stagiunea 2010-2011






ARHIVĂ
Actori
Spectacole
I

CRISTIAN IOAN, regizor artistic


Data şi locul naşterii: 15.12.1950

Studii: I.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti, secţia de actorie (clasa prof.Radu Penciulescu) şi regie (clasa prof.Octavian Cotescu), 1975

Căsătorit, are un fiu.

 

Actor şi regizor, director al Teatrului de Nord Satu-Mare şi al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Cristian Ioan a condus un an Teatrul din Oradea, cumulând două posturi de conducere: un experiment, o premieră pentru teatrul românesc, care ar fi dat, poate, roade, dacă autorităţile i-ar fi pus la dispoziţie o casă de locuit. Regizorul a montat în teatrele conduse de el, dar şi în altele, ca invitat, atât comedii, cât şi drame. Spectacolul său cu dificila piesă „O sărbătoare princiară” de Theodor Mazilu, a fost apreciat unanim de presa de specialitate. Având un acut simţ al umorului, el a început să monteze – bine! – comedii, fiind în scurtă vreme taxat drept „regizor de comedie”. Cum singur recunoaşte, montarea unei comedii e mult mai dificilă decât a unei drame.

La Teatrul de Stat din Oradea a montat, într-o adaptare proprie, comedia lui Mattiuzzi „Trei gemeni veneţieni”, în care actorul Daniel Vulcu – unul din actorii preferaţi ai regizorului – a cules multe aplauze, desfăşurându-se cu haz în cele trei personaje... gemene. A pus apoi, „Trilogia vilegiaturii”, spectacol produs în colaborare cu Teatrul de Nord din Satu-Mare. Proiect original şi ambiţios. Într-un cadru colorat şi funcţional, creat de eminentul Dan Jitianu, Cristian Ioan a făcut un spectacol viu, antrenant, pe gustul publicului. Au fost destule momente – scrie Dumitru Chirilă – în care „maşinăria proiectată de regizorul Cristian Ioan funcţionează la turaţie maximă”. Adept al „teatrului imagine” – de altfel şi iniţiator al Festivalului „Teatru-imagine” de la Satu-Mare, Cristian Ioan a semnat la Oradea un spectacol cu imagini deosebite: „Proces pentru umbra unui măgar” (1997). În decorul semnat tot de el, regizorul a montat, într-o variantă spectaculară nouă, piesa complexă a lui Dürrenmatt, pusă în scenă în 1995, la Braşov. Costumele excepţionale, „fabuloase”, semnate de Doina Antemir, au contribuit şi ele la crearea imaginii deosebit de atractive a spectacolului. Cronicarul Dumitru Chirilă a apreciat încercarea reuşită a regizorului de a „dezinhiba” trupa, subliniind reuşita, în rolul deloc uşor al măgarului, a minunatului actor Nicolae Toma.

 

(Ianuarie 2010)

 

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

 

  • Adaptarea scenică şi regia artistică la TREI GEMENI VENEŢIENI de Antonio Mattiuzzi zis Collalto, 1993

  • Adaptarea scenică şi regia artistică la ARRIVEDERCI, LIVORNO (TRILOGIA VILEGIATURII) de Carlo Goldoni, 1994

  • Regia artistică şi decorul la PROCES PENTRU UMBRA UNUI MĂGAR de Friedrich Dürrenmatt, 1997

  • Regia artistică la COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer, 2008

 
 
Joomla 1.5 Templates by Joomlashack