TATIANA MANOLESCU ULEU, pictor scenograf

Data şi locul naşterii: 21.04.1929

Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, 1958

Căsătorită cu actorul Octavian Uleu. Au o fiică, Daria.

Tatiana Manolescu Uleu a venit la Oradea, împreună cu soţul ei, actorul Octavian Uleu, în anul 1961, şi a rămas aici, până la pensionare. Ea asemnat decoruri şi costume, iar la câteva spectacole doar costumele, la un număr relativ mic de spectacole, dacă raportăm numărul lor la stagiuni, ceea ce înseamnă că, cu oarecari excepţii, ea a semnat cam două spectacole pe stagiune, adică norma impusă de post. E important însă să observăm şi faptul că, în schema teatrului figurau mereu un număr rezonabil de scenografi (Nagy Sándor, Eliza Popescu, Maria Haţeganu, Bíró I.Géza, Vioara Bara, în plus colaboratori de prestigiu nu lipseau – Romulus Peneş, Tody Constantinescu, François Pamfil, Ştefan Hablinski, Paul Bortnovski, Vladimir Popov, Dan Jitianu etc.). Dar, cum nu doar numărul de spectacole e important, ci şi valoarea lucrărilor, remarcăm un fapt incontestabil: spectacolele la care a colaborat cu regizori creativi, cu care s-a întâlnit pe terenul fragil al metaforei scenice, rezultatele au fost remarcabile. Aşa s-au petrecut lucrurile cu spectacolele „Diogene câinele”(de Dumitru Solomon), „Aceşti îngeri trişti” (de D.R.Popescu), „Regle gol” (de Evgheni Şvarţ), „Emigranţii” (de Slawomir Mrožek), „Bomba zilei” (de Ben Hecht şi Charles McArthur) – cu Alexandru Colpacci, „Dictatorul” (de Al.Kiriţescu) – cu Sergiu Savin, „Act veneţian” (de Camil Petrescu), „Tartuffe”(de Molière) şi „Interesul general” (de Aurel Baranga) – cu Marietta Sadova, „Casa cu două intrări” (de Calderón de la Barca), „Moartea ultimului golan” (de Virgil Stoenescu) – cu Nicoleta Toia, sau „Occisio Gregorii...” – cu Ion Olteanu. Acestora li se adaugă crearea unor adevărate spaţii poetice de poezie din recitalurile din cadrul caffé-thêâtre, sau a sălii Studio (spectacolul Bacovia – „Aud materia plângând” – susţinut de actorul Octavian Uleu, spectacolul Eminescu sau Horváth Imre).

Încă de la început, Tatianei Manolescu Ulei i s-a încredinţat scenografia unui spectacol greu: „Inspectorul de poliţie” de J.B.Priestley, prilej cu care a dovedit pricepere, atât ca relaţie cu regizorul şi actorii, cât şi cu atelierele. I-a folosit, probabil, pentru început, colaborarea cu Dorel Urlăţeanu, un artist cu şcoală teatrală solidă. Cu el a mai lucrat apoi şi la spectacolul „Cred în tine” de V.Korostîliov.

Cu Ion Deloreanu a colaborat, de asemenea, bine. Scenografia spectacolului „Luceafărul” (de B.Şt.Delavrancea) – cu decor extrem de sugestiv, de o modernitate conţinută, neostentativă, costume elegant stilizate; Florian Potra nota reuşita unui spectacol cu una din piesele despre care s-a scris că nu este „scenică”, observând în treacăt că „numai teatrele care se cred mici se micşorează”. Era primul succes important după succesele semnate de Radu Penciulescu şi Valeriu Moisescu, marca şi începutul seriei unui ciclu istoric, ne referim apoi la poezia spectacolului artistic „Veac de iarnă” (de Ion Omescu) şi la excepţionalul decor, de o simplitate sugestivă, a spectacolului multpremiat „Occisio Gregorii...”, un autentic fapt de cultură.

Pentru spectacole ca „Surorile Boga” (de Horia Lovinescu), „O mişcare greşită” (de Virgil Stoenescu) sau „Opinia publică” (de Aurel Baranga) ea a creat spaţii de joc atent gândite, sugestive, iar costumele au fost alese cu grijă, definind caracterele personajelor.

Spectacolele semnate împreună cu maestra profesoară Marietta Sadova poartă amprenta rafinamentului specific şcolii remarcabile teatrale interbelice: Veneţia – „ce încă nu-şi epuizase gloria de altădată” („Act veneţian” de Camil Petrescu), un univers cosmic burghez stilizat cu rafinament („Tartuffe” de Molière), un spaţiu ticăloşit, îmbibat de ipocrizie, cu oameni îmbrăcaţi „normal” şi comportându-se firesc, ca să poată păcăli mai uşor („Interesul general” de Aurel Baranga). Despre decorul „Casei cu două intrări” (prezentat cu succes şi la Debreţin), cronicarul scrie că „a contribuit, fiind simplu, alcătuit din elemente mobile”, la succesul de public. Jocul vioi, temperamental al actorilor (costumele au avut hazul lor) a fost apreciat, de asemenea, de cronicari şi de public.

Cu spectacolul „Regele gol” (de Evgheni Şvarţ), „Aceşti îngeri trişti” şi „Balconul” (de D.R.Popescu), scenografa a cules numeroasoe aprecieri, cronicile remarcând subtilitatea creatorilor, dar şi unitatea lor de vederi, metafora scenică făcând posibilă înţelegerea limbajului esopic abuziv, prezent în toate spectacolele lui Colpacci.

Însoţindu-l pe Sergiu Savin în universul ciudat al „Dictatorului” (de Al.Kiriţescu), ea a semnat un decor superb şi costume de un mare rafinament, purtate cu distincţie de actriţele Alla Tăutu şi Simona Cosntantinescu.

Umorul şi absenţa imaginilor şocante, ostentativ realiste, au făcut ca decorurile şi costumele unor spectacole ca „Muşcata din fereastră” (de V.I.Popa), „Joc dublu” (de Robert Thomas) sau „Încurcă-lume” (de A.de Herz) să fie receptate exact cum a dorit regizorul.

Lucrările Tatianei Manolescu Uleu au purtat mereu amprenta culturii, a bunului gust şi a rafinamentului unei şcoli serioase de pictură.

(Ianuarie 2010)