RADU PENCIULESCU, regizor artistic

Data şi locul naşterii: 25 mai 1930, Bucureşti

Studii: I.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti, secţia regie teatru, 1955 (a fost coleg de an cu Lucian Pintilie, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu, Sanda Manu)

Când i s-a oferit, acum câţiva ani, Premiul de excelenţă al UNITER lui Radu Penciulescu, cineva l-a numit, cu iubire şi respect, „maestrul maeştrilor”. Şi asta, pe de o parte, pentru incontestabilele sale succese artistice din cariera lui artistică, dar şi pentru simplul fapt că foştii săi studenţi sunt azi, cel puţin câţiva, la rândul lor, maeştri în arta teatrală.

Pe vremea când a lucrat la Oradea, Radu Penciulescu era un tânăr regizor, de o inteligenţă sclipitoare, cult, un intelectual autentic, talentat şi plin de energie şi de înalte idealuri artistice. Spectacolele sale, toate, fără excepţie, indiferent de valoarea pieselor, sunt pline de viaţă şi mustesc de idei, construite cu eleganţă şi rafinament, în imagini ce întregesc, înnobilează ideile şi mesajul textelor. Primul spectacol semnat la Oradea, la proaspăt înfiinţata secţie română a Teatrului de Stat (1955), a fost „Liceenii” de K.Treniov, care a pus în valoare calităţile tinerilor actori interpreţi ai rolurilor... liceenilor. Ei sunt azi bunici (Eugen Ţugulea, Alla Tăutu, Eugen Nagy, Gheorghe V.Gheorghe, Lulu Popescu, Septimiu Pop, etc.), dar la ora aceea, tinerii au avut norocul să păşească pe scenă îndrumaţi de un mare regizor. Generos ca toţi marii artişti, Radu Penciulescu a pus în scenă, cu drag şi seriozitate, feeria „Poveste din pădurea aurie”, destinată celor mici, a colegului său, actorul Valentin Avrigeanu. Spectacolul a fost frumos, plin de poezie – el întrunind un mare număr de reprezentaţii şi recomandându-l pe autor ca viitor dramaturg.

Spectacolul „Ciocârlia” de Jean Anouilh l-a consacrat definitiv , aducându-i lui şi instituţiei, elogii binemeritate. Turneul la Bucureşti a fost un triumf. „Eliza Plopeanu – interpreta Ioanei, a fost o revelaţie” (Vera Călin), dar şi alţi actori – Nicolae Toma, Dorel Urlăţeranu, Ricardo Colberti, Radu Reisel – fiind „excelenţi”, cum s-a scris. Dumitru Chirilă, tânăr critic la acea dată, a scris: „Nu e uşor să entuziasmezi un public, (cel bucureştean, n.n.), şi atât de exigent, să smulgi aplauze unor somităţi în materie ca Ion Finteşteanu, Radu Beligan sau Aura Buzescu. A fost unul dintre cele mai mari succese repurtate în ultimii ani.”

La spectacolul „Aristocraţii” de N.Pogodin şi-a asumat răspunderea pentru scenografie. Spectacolul – scrie C.Paraschivescu – a fost o „frescă vivantă”, subtilizantă până la abstracţie”. Un spectacol în care „niciun personaj nu era şters”, dimpotrivă, a strălucit între toţi, Ion Marinescu, viitoare vedetă şi el.

De la Oradea, Radu Penciulescu a plecat, evident, în capitală, la Teatrul Mic, pe care l-a condus şi ca eminent director. În 1972 părăseşte definitiv România, şi se stabileşte în Suedia. În anii care au urmat, a pus în scenă spectacole memorabile în Suedia, Anglia, Franţa, Belgia, Finlanda, S.U.A., Canada. După 1990, s-a întors în România, să conducă ateliere de regie sau să se bucure de o recunoaştere oficială: U.T.F. (Universitatea de Teatru şi Film) i-a acordat, în 1999, titlul de Doctor Honoris Causa, tipărind şi un superb volum – album dedicat lui.

În anul 2009 a montat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti un spectacol strălucit cu marele actor Victor Rebengiuc: „Legenda Marelui Inchizitor” după F.M. Dostoievski.

(Ianuarie 2010)