Teatrul de Stat

Festivalul teatrului scurt

Descriere
Istoric
Ediția 2010

Trupa "Iosif Vulcan"

Stagiunea 2010-2011






ARHIVĂ
Actori
Spectacole
Plopeanu Eliza
P

ELIZA PLOPEANU, actriţă


Data şi locul naşterii:

Studii: I.A.T.C. „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1954, clasa prof.Vlad Mugur

A fost căsătorită, o perioadă, cu regizorul Radu Penciulescu.

 

Venită la Oradea, ca absolventă, a jucat o stagiune aici, a plecat, împreună cu Radu Penciulescu la Teatrul Naţional din Craiova, iar după un an au revenit împreună. A realizat marea creaţie în Ioana din „Ciocârlia” de Jean Anouilh în anul 1958, după care a fost solicitată de Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat restul carierei. Din păcate, nu la nivelul la care se spera după primele succese.

În spectacolul „Ciocârlia” de Jean Anouilh – unul din cele mai apreciate pe plan naţional din acei ani (1958-1959), Eliza Plopeanu a întruchipat cu măiestrie rolul Ioanei d’Arc. „Tânăra Eliza Plopeanu a fost o revelaţie pentru publicul bucureştean – scria Vera Călin, după turneul Teatrului de Stat din Oradea la Bucureşti – i-am urmărit cu plăcere jocul nuanţat şi fizionomia sensibilă”.

 

(Ianuarie 2010)


Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

 

  • Dusea în LICEENII de K.Treniov, 1955, r.Radu Penciulescu

  • Rariţa în INIMA NOASTRĂ de Valeriu Luca, 1956, r.Corneliu Zdrehuş

  • Zoia în CU DRAGOSTEA NU-I DE GLUMIT de B.Dihovicinîi şi M.Slobodskoi, 1956, r.Dorel Urlăţeanu

  • Marina în MASCA LUI NEPTUN de Grinevici-Pantelimon, 1957, r.Dan Alecsandrescu

  • Anişka în INVAZIA de Leonid Leonov, 1957, r.Radu Penciulescu

  • Interpret în SORCOVA VESELA, 1957, r.Dorel Urlăţeanu, Ricardo Colberti

  • Sultana în POVESTE DIN PĂDUREA AURIE de Valentin Avrigeanu, 1958, r.Radu Penciulescu

  • Ioana în CIOCÂRLIA de Jean Anouilh, 1958, r.Radu Penciulescu

 
 
Joomla 1.5 Templates by Joomlashack