MARIANA PRESECAN, actriţă

 
Data şi locul naşterii: 19.09.1964, Dumitreş
Studii: Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” Târgu Mureş, clasa lectorului universitar Constantin Doljan, 1986
Căsătorită cu actorul Dorin Presecan. Au un băiat: Doru Şerban – jurnalist

A absolvit institutul de teatru ca şefă de promoţie. Au venit la Teatrul de Stat din Oradea, ea şi soţul ei, Dorin Presecan, prin repartiţie ministerială. Au debutat tot împreună, în spectacolul „Cele trei nopţi ale unei iubiri” de Hubay Miklós (în regia lui Dan Alecsandrescu, care îi ştia de la Târgu Mureş). Despre rolul Iuliei, soţia Poetului, în acest spectacol într-adevăr „plin de poezie”, criticul Valentin Silvestru a scris că „Iulia e mai terestră (prin contrast cu Daniel Vulcu – Poetul visător, n.n.), dar cu graţie plutind printre întâmplăr cu discreţie şi farmec, înţelegând şi neînţelegând, suferind şi bucurându-se tinereşte”. Prof.Ileana Berlogea a notat, în cronica ei, că Mariana Presecan a fost „impresionantă în încercările zadarnice de a-şi feri soţul, cel din spectacol, fireşte,  de atacurile din jur”.

Mariana Presecan – înaltă, subţire, cu un trup de balerină, blondă, foarte feminină, în aparenţă fragilă, va dovedi foarte curând o capacitate specială de a comunica atât cu partenerii, cât şi cu publicul, va demonstra că posedă o energie, o rezistenţă, o putere de muncă, o seriozitate remarcabile. La aceste date se adaugă o inteligenţă creatoare şi o memorie excepţională. Cu alte cuvinte – toate datele care vor contribui decisiv la traseul artistic al viitoarei vedete. Fiindcă, da, pe lângă toate datele enumerate, ea are acel ceva, un mister care îi dă un farmec aparte.

Au urmat, potrivit repertoriului, roluri de comedie, de dramă, prezenţe constante în spectacole de poezie; în spectacolul de poezie „La dispoziţia dumneavoastră”, poetul Mircea Dinescu, prezent în sală, a făcut remarca subiectivă, evident, că doar Mariana Presecan a rostit versurile „aşa cum le-a gândit el”. N-a lipsit din niciun spectacol de poezie Eminescu, Şt.Aug.Doinaş, Ana Blandiana, Mircea Dinescu.
A jucat, firesc, roluri potrivite vârstei ei – tinere zburdalnice, aiurite, vesele, zglobii, domnişoare, doamne aristocrate sau fete simple: Doralice (în „Căsătorie prin concurs” de Carlo Goldoni), Nuţi (în „Gărgăriţa de Ion Băieşu), Dana Barbu („Valsul de la miezul nopţii” de Viorel Cacoveanu), Annie (în „Mătuşa lui Charley” de Brandon Thomas), Jessica (în „Nebunele vacanţe” de Carolyn Green), Marina (în „Aventuriera” de Emil Braghinski), Oretta (în „Vicleniile dragostei” de G.M.Cecchi). Toate aceste roluri au contribuit, într-o mai mică sau mai mare măsură la viitoarele roluri, de anvergură, de mare întindere şi răspundere artistică, ce vor urma. „Pentru mine – a declarat actriţa în interviul acordat poetului Ioan F.Pop („Noua Gazetă de Vest”, 5 noiembrie 1992) – toate rolurile sunt importante, toate m-au marcat, într-un fel sau altul”. Unul din ele a fost cel al Aniei din „Livada de vişini” de A.P.Cehov, căreia i-a împrumutat sensibilitate şi inocenţă; au urmat apoi alte roluri, care vor contribui toate, la formarea actriţei, la conturarea staturii sale profesionale. Aparent frivole, cunoscutele personaje Delia Moon („Scandaloasa legătură...” de J.B.Priestley), Giacinta („Arrivederci Livorno” de Carlo Goldoni), Juliette („Balul hoţilor” de Jean Anouilh), Lady Bracknell („Bună seara, domnule Wilde!” de Oscar Wilde), Penelopa („Cum se cuceresc bărbaţii” de W.Somerset Maugham) au pus, chiar dacă e greu de crezut, câte o cărămidă, la edificiul solid ce avea să devină, curând, cariera artistică a actriţei.

Au urmat roluri după roluri, solicitante, complexe, cărora Mariana Presecan le-a făcut faţă cu brio: Flautista („Abatorul” de Slawomir Mrožek), Eliza Doolittle („Pygmalion” de G.B.Shaw), plină de viaţă, senină, energică, de o sinceritate cuceritoare, Dona Elvira, feminină, iubitoare, caldă („Dom Juan” de Molière), Estelle, imprevizibilă, afişând o disperare ciudată („Uşi închise” de Jean-Paul Sartre), pentru ca apoi să-şi încerce puterile şi în rolul Didinei Mazu („D’ale carnavalului” de I.L.Caragiale), căreia i-a găsit tonuri şi ticuri absolut originale. Cu Alexandru Hausvater a creat un rol memorabil în spectacolul „Noaptea de 16 ianuarie” de Ayn Rand, (Karen) rolul principal, un personaj plin de contradcţii şi de o mare complexitate. În „Casa Bernardei Alba” de F.G.Lorca a jucat-o pe frumoasa Magdalena; a fost o Mona („Steaua fără nume” de Mihail Sebastian) ceva mai gânditoare, jucând alături de soţul ei, Dorin Presecan. Într-un tandem excepţional cu Mariana Vasile, a jucat rolul nefericitei Martha din „Neînţelegerea” de Albert Camus („rece, împietrită, parcă venită din altă lume”).

Cu Mihai Măniuţiu  a creat un rol memorabil – cel al Electrei, despre care s-au scris zeci de cronici şi pentru care (după transferarea ei cu tot  spectacolul la Sibiu) a luat un important premiu de interpretare la un Festival din Spania. În spectacolul „Shoah.Versiunea Primo Levi” – (regizor Mihai Măniuţiu), în rolul reporterei şi în cor, Mariana Presecan trezeşte o emoţie profundă. Jocul ei, cu un partener de excepţie (şi în Electra), Marian Râlea, pune şi mai bine în evidenţă complicatele şi complexele relaţii (cu Primo Levi sau cu Oreste). O creaţie de zile mari i se datorează şi în spectacolul semnat de Petru Vutcărău, „Despre sexul femeii...” de Matei Vişniec, unde a avut-o ca parteneră pe Elvira Platon Rîmbu – şi ea la o cotă valorică apreciabilă.

A jucat şi în spectacole de valoare medie sau în comedii bulevardiere, dar cu seriozitatea ce-o caracterizează, n-a lăsat niciodată loc în interpretarea ei, nici kitschului, nici vulgarului, necum ridicolului. Profesionistă sută la sută, actriţa a fost într-o competiţie cu ea însăşi.

A condus o vreme Trupa „Iosif Vulcan” al teatrului orădean. Nu sunt cunoscute exact motivele demiterii ei, dar credem că, deşi în proiectele şi programele ei apăreau colaboratori din prima linie a regiei româneşti, n-a ştiut să gestioneze cu destulă maturitate îndatoririle interne (folosirea resurselor umane şi materiale la nivel mai bun), ceea ce i-a atras numeroase neplăceri, şi chiar refuzul unor colegi de a mai colabora cu ea, şi colegi care n-au fost dispuşi să-i ierte eventualele greşeli.  

Plecarea ei la Sibiu a lăsat un gol nu uşor de umplut în configuraţia trupei. În schimb, profesional, i-a surâs din plin destinul: a jucat la Cluj şi la Sibiu, în regia lui Mihai Măniuţiu, a lui Andrei Şerban sau Radu Alexandru Nica, roluri de anvergură în spectacole de top. Să amintim fie şi numai rolurile Arkadinei din „Pescăruşul” de A.P.Cehov sau pe cel al Reginei („Hamlet” de William Shakespeare). La ora aceasta, Mariana Presecan se numără printre  actriţele de frunte ale Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu. Să fie adevărat oare, că – aşa cum singură o spune în interviul publicat în volumul Elisabetei Pop „Teatrul din interior...” –„de la un moment dat actorii se distribuie singuri”? Posibil. Şi tot ea vorbeşte convingător despre necesara „dictatură a valorii” în instituţia teatrală. Noi îi dăm dreptate.

(Ianuarie 2010)