Teatrul de Stat

Festivalul teatrului scurt

Descriere
Istoric
Ediția 2010

Trupa "Iosif Vulcan"

Stagiunea 2010-2011






ARHIVĂ
Actori
Spectacole
"Copilul acesta" de Joël Pommerat
Stagiunea 2009-2010
Recomandă această pagină pe:

Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea are deosebita plăcere să anunţe cea de-a şasea premieră a stagiunii 2009-2010 - „Copilul acesta”, de Joël Pommerat, traducerea Anca Rotescu, regia artistică Vlad Massaci, scenografia Vioara Bara, asistent scenografie Anca Popescu Raţiu. Premiera a avut loc sâmbătă, 17 aprilie 2010, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Din distribuţie fac parte cunoscuţii actori orădeni: Ioana Dragoş Gajdo, Anca Sigmirean, Mihaela Gherdan, Suzana Macovei, Corina Cernea, Petre Ghimbăşan, Daniel Vulcu, Sorin Ionescu. Alături de aceştia, prezenţa copiilor Daniela Rita Vulcu şi Tihamer Macovei a conferit o notă de inedit spectacolului, accentuând totodată veridicitatea reprezentării şi profunzimea conflictului.

 

Inspirată din interviuri reale, piesa „Copilul acesta” înfăţişează, în zece scenete de sine stătătoare, profunzimea şi complexitatea relaţiilor dintre părinţi şi copii, dificultatea nebănuită pe care aceştia o au în a-şi vorbi şi a se înţelege unii pe alţii. O suită de discuţii chinuite, sincopate sau violente alternează cu monologuri care nu reuşesc să devină dialog. Pentru toate personajele, fie ele dure sau fragile, copii sau adulţi, idealul de fericire pare imposibil de atins.

În 2006, piesa a câştigat Premiul pentru cea mai bună creaţie în limba franceză a Sindicatului criticilor din Franţa. Spectacolul pus în scenă de Compania Louis Brouillard în regia lui Joël Pommerat a fost revelaţia Festivalului de Teatru de la Avignon, în 2007. De asemenea, în 2008, a fost invitat la Bucureşti, la Festivalul Naţional de Teatru.


Regizorul piesei, Vlad Massaci a montat spectacole atât independent, cât şi ca regizor permanent la teatrele din Piatra-Neamţ, Leipzig (Germania) şi la Teatrul de Comedie. A realizat, timp de doi ani, spectacole de teatru-sport la Centrul Cultural European Bucureşti. Piesele sale au fost prezentate la festivaluri de înaltă ţinută, atât în ţară (Festivalul de la Piatra Neamţ, Festivalul Naţional „I.L. Caragiale”), cât şi peste hotare (Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru - Caracas, Venezuela). În paralel cu bogata activitate regizorală, Vlad Massaci a fost angajat, între 2003 şi 2006, ca profesor asociat la UNATC Bucureşti.

 
 
Joomla 1.5 Templates by Joomlashack