Piesă-metaforă, de factură romantico-patriotică, „Veac de iarnă” ne introduce în culisele vieţii politice de la curtea „unui domn fără nume, dintr-o epocă fără strălucire” (Ion Omescu). Personajul central generic şi vagul momentului istoric (probabil cândva în epoca premergătoare domniilor fanariote) servesc interesului autorului de a evita reconstituirea muzeală în favoarea unei drame autentice. Anii de glorie ai marilor domnitori au trecut; duşmanii care înconjoară ţara sunt prea mulţi şi prea puternici. În aceste condiţii, numai tratativele şi diplomaţia mai pot salva ţara. Statornic, prudent, circumspect în acţiuni, conştient de rolul său în dezvoltarea culturii naţionale şi europene, Domnul devine un simbol. El însumează trăsăturile multor domnitori patrioţi care au apărat integritatea hotarelor şi a fiinţei naţionale. Metaforic vorbind, el devine „vierul care acoperă via, o scoate din iarnă... o fereşte de frig.” Finalul piesei nu aduce rezolvarea conflictului: reprezentanţii puterilor străine continuă să asalteze tronul, iar viforniţa suflă: iarna nu s-a sfârşit.
Distribuţia:
Domnul: Gheorghe Musceleanu Radu, fiul său: Nicolae Barosan Logofătul: Nicolae Toma Scarlat: Ion Mâinea Mihu: Ion Martin, Ion Abrudan Vornicul Toma: George Pintilescu Confesorul: Jean Săndulescu Solul craiului: Ben Dumitrescu Neacşu: Valentin Avrigeanu Iordache: Ioan Pater Paşa de la Silistra: Octavian Uleu Beşli Agasi: Eugen Ţugulea Iusuf: Marcel Segărceanu Negustorul: Constantin Simionescu Doamna: Simona Constantinescu Ana: Gina Nicolae Stanca: Ana Popa