Teatrul de Stat

Festivalul teatrului scurt

Descriere
Istoric
Ediția 2010

Trupa "Iosif Vulcan"

Stagiunea 2010-2011






ARHIVĂ
Actori
Spectacole
Stagiunea 1978-1979
Recomandă această pagină pe:

INIMA   - piesă în cinci tablouri -

– premieră pe ţară –

Autor: Mircea Bradu

Data premierei: 24 martie 1979

Regia artistică: Alexandru Colpacci

Decor: Romulus Peneş

Costume: Maria Haţeganu

    „Mi-e mai scump dreptul naţiunii mele decât viaţa mea” a fost crezul militantului român Vasile Lucaciu, a cărui figură proeminentă stă în centrul piesei de inspiraţie istorică „Inima”. Piesa urmăreşte câteva momente-cheie din viaţa acestuia, dinaintea redactării Memorandumului din 1892 şi până la alegerea sa ca deputat în Parlament, în 1907. Preot şi profesor transilvănean, doctor în filozofie la Roma, având relaţii cu Europa şi America prin Liga Culturală şi Politică al cărei preşedinte a fost o vreme, Vasile Lucaciu s-a afirmat pregnant ca om de cultură, pedagog, orator şi publicist, militând pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. Latinitatea şi continuitatea poporului român l-au preocupat mereu, nu numai prin caracterul lor istoric, ci şi prin impactul politic.

    Piesa reliefează obiectiv modul în care Vasile Lucaciu a denunţat politica de maghiarizare practicată de autorităţile imperiale asupra românilor din Ardeal şi persecuţiile la care erau supuşi aceştia. Totodată, prin puterea cuvântului, el a devenit purtătorul principalelor revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.

    Piesa „Inima” are la bază un vast material documentar, astfel încât ficţiunea ocupă un loc secundar. Multe din replicile personajului principal provin chiar din scrierile sale. Relaţiile româno-maghiare sunt surprinse cu fineţe şi la mai multe nivele, de la tensiunile din cercurile oficiale la relaţiile omeneşti profunde (prietenia gazetarului Gáborffi cu Vasile Lucaciu, dragostea Mariei pentru Janos), ce nu ţin seama de naţionalitate, demonstrând cum oamenii găsesc întotdeauna, mai ales în cele mai grele împrejurări, limbajul comun al vieţii şi al suferinţelor împărtăşite. Mai multe decât atât, prin „Inima” înţelegem cum eroii pot coborî din mit fără să îşi piardă nimic din importanţa lor legendară.

  


Distribuţia:

Ministrul: Jean Săndulescu
Verbőczy: Eugen Harizomenov
Episcopul Szabó: Ion Mâinea
Vasile Lucaciu: Liviu Rozorea
Lorenzo: Mircea Constantinescu
Maria: Cristina Şchiopu
Mera: Eugen Ţugulea
Băciţa: Anca MiereChirilă
János: István Darkó
Paulina: Simona Constantinescu
Rouquette: Radu Vaida, Ion Martin
Procurorul Cserna: Marcel Segărceanu
Preşedintele: Ion Martin, Técsi Sándor
Gáborffy: Ion Abrudan
Trojai: Laurian Jivan
Aschkenzi: Nicolae Barosan
Contele: Nicolae Toma
Wallner: Marcel Popa
Judecători: Alla Tăutu, Grig Schiţcu


Regia tehnică: Elena Varlam Sufler: Dimitrios Stefanidis Lumini: Vasile Blejan

Sonorizarea: Dorel Olea

Galerie foto
 
 
Joomla 1.5 Templates by Joomlashack