Titlul piesei face referire la „Cartea lui Iov” din Biblie, ce înfăţişează întâmplări pilduitoare din viaţa înţeleptului Iov, pe care Dumnezeu îl pune la încercare, permiţându-i lui Satan să îi scoată în cale tot felul de piedici, dureri şi catastrofe. Iov trece cu bine peste toate încercările, ajutat de răbdare şi de o credinţă imensă în Dumnezeu.

    Lipsită de acţiune dramatică efectivă, piesa „Cartea lui Ioviţă” este alcătuită dintr-o serie de dialoguri unitare ca temă, dar variate din punctul de vedere al tipologiilor implicate. Inginerul Ioviţă este stăpânit de un ideal greu de înţeles pentru cei din jur: credinţa în socialism. Soţia, prietenii şi colegii încearcă să îl determine să îşi deschidă ochii spre realitate, să constate că faptele din jur nu sunt deloc aşa cum au fost profeţite. Scenă de scenă, Ioviţă se confruntă cu adevăruri de viaţă foarte concrete, care par să-l doboare prin argumentul material sau spiritual imediat. Deşi distanţa dintre doctrină şi realitate este destul de mare, totuşi, convingerile sale rămân nezdruncinate. „Inginerul Ioviţă socoteşte că trebuie să înfrângă inerţii, să dărâme conformismele şi rutina. A descoperi forme de progres, fie şi în sectoare de activitate cât de umile sau de obişnuite îi pare ca făcând parte din datoria elementară a vieţii şi a condiţiei umane. Este convins că greutăţile ori diferitele contrarietăţi ce s-ar ivi în cale nu pot să împiedice totul. Mai presus de orice, îi este necesar să se simtă în serviciul oamenilor; aceasta nu neapărat urcând pe baricade, ori afişând aere de inspirat, ci procedând cu măsuri simple, fireşti, de omenesc şi bună-credinţă.” (Prof. Ion Zamfirescu)