ALINA HIRISTEA, regizor artistic

Data şi locul naşterii: 31.10.1971, Măguri Răcătău

Studii: Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1998, regia, la clasa Cătălinei Buzoianu

Se pare că pentru tânăra regizoare Alina Hiristea, Teatrul de Stat din Oradea nu a fost o instituţie, un loc prielnic afirmării sale profesionale. Poate să fie la mijloc o incapacitate de comunicare cu trupa sau o nepotrivire a unora cu alţii... Cert este că tânăra şi aparent fragila artistă a rămas doar două stagiuni la Oradea (2000-2002). Remarcăm faptul că opţiunile sale în materie de repertoiu au mers spre autori importanţi şi spre piese de valoare: Goldoni („Slugă la doi stăpâni”), I.L.Caragiale („Conul Leonida”), Oscar Wilde („Bună seara, domnule Wilde!”), Jean Paul Sarte („Uşi închise”), Albert Camus („Neînţelegerea”), Witold Gombrowicz („Ivona, principesa Burgundiei”). Am spus „de valoare”, dar acest lucru presupunea şi un talent regizoral pe măsură, ori, lipsa de experienţă, tinereţea ei şi-au spus cuvântul: spectacolele nu s-au ridicat, decât în două-trei cazuri, la nivelul artistic impus de texte. Foarte ambiţioasă, Alina Hiristea a semnat traducerea şi adaptarea pieselor „Uşi închise” şi „Neînţelegerea”, argumentând că-şi „construieşte” textele în deplin acord cu viziunea sa regizorală. Dorind ca spectacolele să o exprime cât mai bine, ea semnează uneori şi coloana sonoră a spectacolelor, asumându-şi în totalitate succesul sau eşecul. Dacă la spectacolul „Uşi închise” cronicarii Doina Papp şi Dumitru Chirilă apreciau intenţia „ieşirii teatrului din mediocritate”, îi şi reproşau „absenţa substratului metafizic”; despre „Slugă la doi stăpâni” au consemnat nesiguranţa tinerei regizoare în abordarea comediei goldoniene în stilul commediei dell’arte, ceea ce a dus la absenţa spiritului comic” (Dumitru Chirilă), spectacolul fiind caracterizat ca unul „colorat, dar insuficient consolidat interior”. Principalul reproş a fost acela că „regizoarea n-a ştiut să-şi exploateze propriile idei”. La „Conul Leonida” – regizoarea a făcut dovada că ştie să lucreze mai atent cu actorii şi să fie mai consecventă cu propria viziune. Aceeaşi concluzie s-a tras şi după premiera spectacolului „Neînţelegerea” de Albert Camus – piesei dificile i-a găsit un bun corespondent scenic, spectacolul mai temeinic având un mister şi etalând o frumuseţe a imaginii, în deplin acord însă cu profunzimea mesajului. S-a remarcat pregătirea, lecturile tinerei regizoare, inteligenţa abordării.

(Ianuarie 2010)