Teatrul de Stat

Festivalul teatrului scurt

Descriere
Istoric
Ediția 2010

Trupa "Iosif Vulcan"

Stagiunea 2010-2011






ARHIVĂ
Actori
Spectacole
Care pe care
Stagiunea 2006-2007
Recomandă această pagină pe:

Autor: August Strindberg
Premiera: 17 decembrie 2006

Direcţia de scenă: Petru Vutcărău
Scenografia: Vioara Bara
Asistent scenografie: Noemi Lazici
Distribuţia:
Doamna X: Corina Cernea
Domnişoara Y: Lucia Rogoz
Chelnerul: Andrian Locovei

Două femei se întâlnesc, ca din întâmplare, în ajunul Crăciunului, într-un local elegant, gol. De la început, relaţia dintre cele două, actriţe, foste colege şi chiar prietene într-o vreme este încordată, iar treptat, monologând, Soţia realizează că cea din faţa ei este de fapt, amanta soţului său. Revolta care o cuprinde pentru că nu a înţeles mai repede cu cine o înşeală soţul este dublată de frustrarea a fi trebuit să facă ani la rând tot ce îi plăcea rivalei sale (să îşi boteze copilul Eskil, ca pe taăl acesteia, să bea băuturile ei preferate şi să se îmbrace în stilul ei). După ce îşi descarcă energiile negative asupra amantei care tace, surâzând, soţia pleacă aparent triumfătoare acasă, unde o aşteaptă soţul şi copiii, iar amanta rămâne singură şi tristă.

 

Cronici Fişă tehnică

 

 
 
Joomla 1.5 Templates by Joomlashack